Comunicat al Comisiei de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor
Comunicat cu privire articolul PressOne, publicat în 26.05.2026
În ședința Comisiei de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor, desfășurată cu dezbatere în data de 28.05.2026, membrii comisiei au discutat pe marginea anumitor informații cuprinse în articolul PressOne, publicat în data de 26.05.2026, cu privire la modalitatea de desfășurare a activității din cadrul comisiei, de evaluare a dosarelor profesionale înaintate de către membrii Colegiului Psihologilor din România, de adoptare a rezoluțiilor ce urmează a fi înaintate, pentru validare, membrilor Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România.
În articolul PressOne este menționat: ”Formal, validarea unui dosar este o decizie colectivă: se ia prin vot și implică toți cei șapte membri ai Comisiei muncii, inclusiv pe președintă. În privința componenței dosarului și, implicit, a tipului de teste folosite de candidat, președinta ar avea, însă, ultimul cuvânt înainte de adoptarea unui verdict și de înaintarea către Comitetul Director, potrivit unei surse PressOne dintr-un for de conducere al Colegiului. „Am avut surpriza să apară niște dosare în care nu are testul X sau nu are test de atenție (a lui Sava - n.r.), nu are test de personalitate (al lui Sava - n.r.) și atunci îi dă amânat și (psihologul - n.r.) vine luna următoare cu testul corespunzător în baterie. Dar decizia asta este a președintei", afirmă o sursă PressOne, care ia parte la procesul de evaluare a dosarelor.”
Față de aceste afirmații, membrii Comisiei de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor, fac următoarele precizări:
- pentru toate dosarele profesionale, înaintate pentru analiză, în vederea propunerii unei rezoluții, decizia Comisiei MTS are în vedere votul exprimat de către fiecare membru al comisiei;
- președintele Comisiei MTS, doamna Laura Pătruț, nu are ultimul cuvânt pentru niciun tip de dosar și nicio altă solicitare analizată de către membrii Comisiei MTS, având un vot din totalitatea celor șapte voturi ale membrilor Comisiei MTS;
- membrii Comisiei MTS analizează toate dosarele profesionale în acord cu prevederile cuprinse în actele normative în vigoare și în acord cu anexele aprobate de către Comitetul director al Colegiului Psihologilor din România;
- nicio rezoluție a Comisiei MTS, consemnată în procesele verbale ale comisiei, înaintate spre validare membrilor Comitetul director, nu cuprinde informații cu privire la anumite instrumente de evaluare
psihologică, fiind motivate exclusiv în acord cu prevederile cuprinse în actele normative și anexele aprobate de către Comitetul director al Colegiului Psihologilor din România;
- membrii Comisiei MTS nu au făcut niciodată recomandări cu privire la metodologia de evaluare, prin niciun canal de comunicare, nu au sugerat anumite instrumente psihologice, nu au condiționat, în niciun fel, analiza unui dosar în funcție de metodologia deținută de către candidat;
- cu privire la activitatea desfășurată de către Comisia de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor, dar și cu privire la activitatea fiecărui membru din cadrul comisiei, în actualul mandat - perioada iunie
2022 - prezent, nu a existat nicio situație în care să fie sesizat faptul că analiza nu a fost obiectivă;
- fiecare membru al Comisiei de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor analizează în mod independent dosarele profesionale și votul exprimat în cadrul procesului verbal de la fiecare ședință nu este în niciun fel influențat sau condiționat de către președintele comisiei, doamna Laura Pătruț.
Vă adresăm rugămintea ca prezentul comunicat al Comisiei de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor să fie transmis, ca un drept la replică din partea comisiei, pe toate canalele de comunicare pe care a fost distribuit articolul publicat în data de 26.05.2026.
Membri ai Comisiei de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor
(în ordine alfabetică, cu precizarea că președintele comisiei, doamna Laura Pătruț, nu a luat parte la discuțiile din cadrul comisiei, având în vedere subiectul analizat):
Anghel Elena
Hălmăjan Angelica
Manolachi Aurora
Oprița Radu Mălin
Sandu Mihaela Luminița