Date de identificare a metodei sau tehnicii de evaluare psihologică/ asistență psihologică
1. Denumirea probei: Bateria de Evaluare a Funcționării Executive pentru Adulți
2. Acronim: Bateria EFX-A
3. Autor(i): Liviu George Crișan, Doris Rogobete, Mircea Miclea, Monica Albu, Robert Balazsi
4. Autorul traducerii şi adaptării versiunii româneşti (dacă este cazul):
Nu este cazul, testele au fost dezvoltate de novo.
5. Descrierea în maxim 15 cuvinte a scopului:
Evaluarea comprehensivă a funcționării executive la adulți pe dimensiunile: memorie de lucru, atenție și raționament.
6. Versiuni avizate (se completează de către CM):
Nu sunt
7. Forme paralele existente / Alte versiuni:
Bateria EFX-A cuprinde 7 teste de performanță cognitivă, fiecare cu câte o singură versiune:
◦ TEST DE MEMORIE DE LUCRU VERBALĂ (TML-V)
◦ TEST DE MEMORIE DE LUCRU VIZUO-SPAȚIALĂ (TML-S)
◦ TEST DE MEMORIE DE LUCRU CORSI (TML-C)
◦ TEST DE MEMORIE DE LUCRU - ACTUALIZARE (TML-A)
◦ TEST DE RAȚIONAMENT VERBAL (TR-V)
◦ TEST DE ATENȚIE EXECUTIVĂ (TA-X)
◦ TEST DE COMUTARE A ATENȚIEI (TA-COM)
8. Manualul testului (număr de pagini; editura; an; versiuni test) / Studiile științifice care susțin metoda de asistență psihologică (număr de studii; revistele în care au fost publicate; autori; ani; linkuri)
Manual lb. Română (în curs de publicare): Bateria de Evaluare a Funcționării Executive pentru Adulți (EFX-A); 232 pagini; Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2025.
9. Licența de distribuire pentru România / Dreptul de utilizare în România: COGNITROM S.R.L.
10. Date de contact ale distribuitorului (adresă, telefon/fax, link către pagina de net): COGNITROM SRL
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 0749 122 603
https://www.cognitrom.ro/
Punct de lucru: Piața 14 iulie nr. 18, Cluj-Napoca, CJ, 400325
11. Copyright
Copyright © 2025 S.C. COGNITROM S.R.L. Toate drepturile rezervate. Reproducerea integrală sau parțială sau stocarea într-o bază de date a textelor și imaginilor din manualul sau din testele Bateriei EFX-A, fără acordul în scris al COGNITROM, sunt interzise și se pedepsesc conform legii.
13. Preţ avizat de către CPR, pentru probă / curs de formare pentru metoda de asistență/intervenție psihologică (cel precizat în dosarul trimis spre avizare)
Curs de licențiere psihologi și cabinete de psihologie: 1500 lei
Curs de licențiere persoane juridice: 2300 lei
14. Cuvinte cheie (maxim 5):
Evaluarea funcționării executive, adulți, memorie de lucru, atenție, raționament
Date despre tipul de aviz acordat / rezoluție şi modul de utilizare
1. Tip aviz acordat / Tip de rezoluție :aviz pe perioadă nedeterminată (orice versiune ulterioară avizării în cadrul ședinței Comisiei metodologice din data de 29.04.2024 impune un nou demers de avizare)
2. Anul în care a fost acordată rezoluția: 2025
3. Analiza metodei sau tehnicii de evaluare sau asistență psihologică (calificative/punctaje acordate de către CM în procesul de analiză) FOARTE BINE
3.1. Analiza metodei sau tehnicii de evaluare psihologică
3.1.1. Fundamentarea teoretică
Testele din Bateria EFX-A au fost dezvoltate pe baza unor paradigme și probe experimentale existente, dar nu reprezintă o preluare și adaptare a conținutului acestora.
Test de Memorie de Lucru Verbală (TML-V) modelul cognitiv al memoriei de lucru a fost elaborat de Baddeley și Hitch (1974) și revizuit ulterior de Baddeley, model care oferă o perspectivă multi-componențială asupra memoriei de lucru.
Test de Memorie de Lucru Vizuo-Spațială (TML-S) TML-S a fost construit pornind de la același model teoretic ca și testul TML-V și pe baza paradigmei complex span. Symmetry span este sarcina de tip complex span utilizată pentru a evalua capacitatea memoriei de lucru vizuo-spațiale (Shah & Miyake, 1996)
Test de Memorie de Lucru Corsi (TML-C) a fost elaborat pe baza paradigmei Corsi, o
paradigmă cu tradiție îndelungată în neuropsihologie. Testul Corsi a fost dezvoltat în anii 1970 pentru evaluarea componentei vizuo-spațiale a memoriei de lucru din modelul lui Baddeley și presupune reproducerea unor trasee între cuburi indicate de evaluator .
Test de Memorie de Lucru – Actualizare (TML-A) a fost elaborat de autorii
acestei baterii pe baza procedurii Keep-Track, înaintată de Yntema (1963) și rafinată ulterior de Miyake și colab. (2000) în studii asupra funcției de updating a memoriei de lucru. Paradigma Keep-Track implică două procese importante ale funcției de updating: actualizarea conținutului memoriei de lucru pe măsură ce apar informații noi relevante și eliminarea din spațiul mnezic a informațiilor devenite irelevante.
Testul de Raționament Verbal (TR-V) a fost elaborat pornind de la Testul de raționament gramatical sau Testul AB de raționament, dezvoltat de Baddeley (1968). Este o măsură a raționamentului verbal gramatical și a fost des utilizat ca măsură a inteligenței fluide. Pe scurt, testul presupune analiza stării de adevăr a unei propoziții în relație cu o pereche de litere.
Test de Atenție Executivă (TA-X) Arecla bază conceptualizarea lui Alan Baddeley, care consideră că atenția executivă este controlată de componenta executivă centrală din modelul multi- componențial al memoriei de lucru (Baddeley & Hitch, 1974, Baddeley, 2012). Executivul central
este responsabil în parte de inițierea și modularea diverselor procese mentale asociate cu memoria de lucru și resursele atenționale disponibile (de Jong & Das-Smaal, 1995). a fost dezvoltat pornind de la procedura Star Counting Test (SCT; de Jong & das Das-Smaal, 1990) pentru a oferi o evaluare integrativă a funcției atenției executive (sau controlul atențional). SCT presupune controlul următorului proces: alternarea între număratul crescător și descrescător în funcție de anumite reguli.
Test de Comutare a Atenției (TA-COM) În modelul multi-componențial al lui Baddeley (Baddeley & Hitch, 1974, Baddeley, 2012), comutarea atenției reprezintă o altă funcție a componentei executive centrale – un sistem atențional cu rol în coordonarea top-down a resurselor utilizate în timpul procesării controlate a informației
3.1.2. Calitatea materialelor de testare FOARTE BUNĂ
3.1.3. Etaloane
Grupul normativ a fost selectat după criteriile vârstei (20 – 69 ani), sexului (femei și bărbați) și nivelului de educație (studii liceale și studii superioare). Eșantionul de etalonare format urmează structura populației din România , și este alcătuit din femei și bărbați, cu vârsta cuprinsă între 20 și 69 de ani, cu studii superioare și liceale. Acesta este compus din 692 de persoane (409 absolvenți de liceu și 283 absolvenți de învățământ superior).
3.1.4. Fidelitate
Consistența internă a fost analizată prin mai multe metode (coeficientului alpha Cronbach și a corelațiilor medii inter-item) în două studii: studiul pilot și studiul de etalonare. Coeficienții alpha Cronbach indică o consistență ridicată pentru itemii din componța testelor, iar corelația medie inter-item se plasează în intervalul optim ceea ce indică faptul că toți itemii reprezintă o masură relevantă a constructului.
fidelitatea test-retest S-a evaluat fidelitatea test-retest la un interval de 6 săptămâni prin calcularea corelațiilor test-retest și prin analiza diferențelor între rezultatele din cele două momente prin teste t pentru eșantioane dependente. Toate instrumentele prezintă corelații test-retest pozitive și semnificative. Patru teste prezintă coeficienți test-retest foarte buni (r = .707 - .871): TML-V, TML-S, TR-V și TA-X. Două teste înregistrează coeficienți moderați: TML-A (r = .462) și TML- C (r = .546). Două teste au înregistrat diferențe semnificative între test și retest: TML-S (t(77) = - 4.639, p < .001) și TR-V (t(69)-5.655, p < .001).
Pentru toate tuturor testele, eroarea standard de măsurare este redusă prin raportare la intervalul de scoruri din eșantion. Aceste date indică faptul că scorurile finale reprezintă măsurători suficient de precise ale procesului cognitiv vizat.
3.1.5 Validitate
Validitatea de construct a testelor a fost evaluată prin mai multe metode, în trei din studiile realizate: studiul pilot, studiile de validare și studiul de etalonare.
Metodele utilizate pentru probarea validității de construct au fost:
a. Calcularea corelațiilor inter-sarcini,
Inter-corelațiile observate între testele care compun Bateria EFX-A sunt concordante cu datele raportate în literatura de specialitate și cu modelele teoretice care au stat la baza construcției testelor. Aceste relații au fost observate în eșantionul pilot și se replică în eșantionul de etalonare,
b. Analiză factorială la nivel de test (scoruri itemi)
Pentru toate testele, modelul unidimensional a prezentat o potrivire globală bună, și foarte cu datele eșantionului de etalonare
c. Analiză factorială la nivel de Baterie (scoruri finale test)
În urma analizei factoriale au fost extrași 3 factori care acoperă, împreună, 61.25% din varianța totală: F1: 38.52%; F2: 12.44% și F3: 10.27%..
Rezultatele acestei analize indică faptul că testele cuprinse în Bateria EFX acoperă fațete diferite, dar intercorelate ale funcționării executive. Acestea reprezintă dovezi care susțin validitatea de construct a acestor teste.
d. Analiză de invarianță psihometrică
Invarianța psihometrică a fost investigată în eșantionul de etalonare și în eșantioanele de validare. S-a analizat invarianța pe categorii de sex (femei, bărbați) și pe categorii de vârstă (20 – 45 ani, 46 – 69 ani). Rezultate susțin invarianța de funcționare psihometrică a tuturor celor 7 teste la nivel structural, pentru încărcările factoriale și pentru interceptul itemilor, atât în funcție de sex, cât și în funcție de vârstă.
Validitatea relativă la criteriu
a. Relațiea dintre rezultatele obținute la teste și indicatori ai performanței academice Rezultatele analizelor indică relații semnificative relevante între scorurile la testele din Bateria EFX-A și indicatori ai performanței academice.
b. validitatea discriminativă/concurentă
Corelațiile dintre dimensiunea factorială subiacentă scorurilor la itemi și performanța la trei teste consacrate care evaluează abilitatea generală de învățare și orientarea spațială (parte din Bateria acreditată Cognitrom Assessment System; Miclea et al., 2009
Diferențele în performanța la test dintre persoane cu profil de abilități predominant verbal și predominant vizuo-spațial/numeric.
Pentru domeniul clinic s-a preocedat la investigarea măsurii în care scorurile la teste prezic apartenența la grupul cu istoric de diagnostic clinic non-sever vs. un lot din populația generală fără simptome clinice precum și investigarea diferențelor dintre eșantionul un clinic sever și un eșantion fără simptome clinice în ceea ce privește scorurile la teste.
Rezultatele prezentate susțin validitatea de criteriu a testelor din Bateria EFX-A.
4. Domenii de utilizare / aplicabilitate):
Psihologie Clinică și Psihoterapie, Psihologia muncii, transporturilor și serviciilor, Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, Psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
5. Scopul utilizării:
Testele din baterie pot fi utilizate pentru evaluarea comprehensivă a funcționării
executive în populația generală de adulți din România, cu vârsta cuprinsă între 20-69 de ani și studii liceale sau superioare. Rezultatele obținute prin evaluarea cu teste precum cele din Bateria EFX-A pot informa asupra demersurilor din domeniile: consiliere și orientare în carieră, evaluare și intervenție psihoterapeutică sau pentru optimizarea sănătății mentale, selecție de personal, intervenție și recuperare neuropsihologică, monitorizarea funcționării executive în contextul unor evenimente neuropsihologice,
cercetare.
6. Utilizatori, competențe și trepte de specializare
Utilizatorii pot fi psihologi clinicieni, psihoterapeuți, psihologi organizaționali, cercetători, consilieri școlari.
Certificatul de utilizare a Bateriei EFX-A se acordă persoanelor fizice desemnate în vederea obținerii certificării pe perioadă determinată, de 3 ani. În vederea obținerii certificării, este necesar ca persoana fizică desemnată să posede diplomă de licență în psihologie, psihiatrie sau neurologie de la o universitate acreditată și să absolve cursul de licențiere pentru utilizarea Bateriei.
7. Caracteristici psihice măsurate / optimizate (scurtă descriere a testului și/sau a scalelor; scurtă descriere a obiectivelor, tehnicilor și tipurilor de exerciții utilizate de metoda de asistență/intervenție psihologică): maxim 150 de cuvinte
Bateria EFX-A cuprinde 7 teste de performanță cognitivă care eșantionează 3 dimensiuni ale funcționării executive: memorie de lucru, atenție și raționament. Mai precis, testele vizează memoria de lucru verbală și vizuo-spațială, capacitatea de actualizare a memoriei de lucru, atenția
executivă, comutarea atenției și raționamentul verbal. Testele din Bateria EFX-A au suport empiric, fiind construite pe baza normelor și a cercetărilor din literatura de specialitate privind evaluarea funcționării executive și a proceselor cognitive subsumate acestui concept-umbrelă. Acestea au fost dezvoltate pentru evaluarea comprehensivă a funcționării executive în populația generală de adulți din România. Bateria este etalonată pentru a fi utilizată în evaluarea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 69 de ani, cu studii superioare și liceale.
8. Modul de utilizare:
Testele care compun Bateria EFX-A pot fi utilizate pentru evaluarea comprehensivă a funcționării executive în rândul adulților din România cu vârsta cuprinsă între 20 și 69 de ani din România (pentru care există etaloane), cu studii superioare și liceale.
Aceste teste pot fi utilizate separat, în scopul evaluării unui proces cognitiv specific, sau împreună cu alte tipuri de instrumente (ex., scale de evaluare) și metode de evaluare (ex., interviu clinic), pentru evaluarea cuprinzătoare a funcționării executive (prin teste) și a factorilor care pot influența eficiența acesteia.
8.1. Grup ţintă: adulți din România cu vârsta cuprinsă între 20 și 69 de ani, cu studii superioare și liceale.
8.2. Durata medie de aplicare a metodei sau tehnicii de evaluare sau asistență psihologică: În medie, parcurgerea tuturor celor 7 teste din Bateria EFX-A, în condițiile adecvate (inclusiv pauze între teste), durează aprox. 1.5h. Cu toate acestea, nu se recomandă parcurgerea tuturor testelor într-o singură sesiune de testare. Timpul mediu de administrare pentru fiecare test din Bateria EFX-A este
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU VERBALĂ (TML-V): 10 minute
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU VIZUO-SPAȚIALĂ (TML-S): 9 minute
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU CORSI (TML-C): 8.5 minute
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU - ACTUALIZARE (TML-A): 18 minute
• TEST DE RAȚIONAMENT VERBAL (TR-V): 10 minute
• TEST DE ATENȚIE EXECUTIVĂ (TA-X): 17 minute
• TEST DE COMUTARE A ATENȚIEI (TA-COM): 10 minute
8.3. Modalităţi de aplicare:
Aplicarea testelor din Bateria EFX-A se face exclusiv computerizat, folosind:
• Laptop/computer cu ecran/monitor cu rezoluție minimă 1024 x 768 și diagonală de cel puțin 25cm (nu este compatibil cu tableta, iar telefonul mobil este inadecvat pentru testarea cu aceste instrumente)
• Tastatură fizică și mouse (nu touchpad sau tastatură virtuală)
• Sistem de operare: Windows, MacOS
• Browser: Chrome (versiune > 100) sau Edge (versiune > 109), mod full-screen, fără alte tab-uri deschise sau aplicații care rulează în background
• Conexiune stabilă la internet
8.4. Condiţii de aplicare:
Testele pot fi aplicate atât individual, cât și în grup, cu condiția ca mediul de testare să fie corespunzător. Testarea trebuie realizată într-o cameră bine aerisită și luminată, fără surse de zgomot. Subiecții trebuie instruiți să-și închidă telefoanele și alte dispozitive pe timpul testării. Dacă testarea se face în grup, participanții trebuie poziționați la calculatoare individuale, la o distanță suficient de mare astfel încât să nu fie distrași de mișcările celorlalți sau de stimulii afișați pe monitoarele celorlalți.
Testele pot fi parcurse sub supervizare sau în mod autonom de către subiect, dar se recomandă monitorizarea subiectului de către evaluator în acest ultim caz pentru a se asigura calitatea testării. Evaluatorul trebuie să monitorizeze dacă subiectul rămâne în sarcină pe tot parcursul unui test și
dacă acesta respectă instrucțiunile. Subiectul trebuie să urmeze instrucțiunile de pe ecran întocmai, să realizeze toate operațiile cognitive în minte (fără suport fizic) și să introducă răspunsurile folosind mouse-ul și tastatura. Persoana evaluată nu are voie să facă următoarele lucruri pe parcursul testării:
• să părăsească pagina web a testului
• să deschidă în paralel un alt program pe calculator
• să folosească telefonul sau alt dispozitiv
• să pună mâna pe ecran ca să se ajute la memorarea unor stimuli sau realizarea unor operații
• să folosească creion și hârtie sau alte instrumente cu care să își noteze răspunsurile
• să apeleze la ajutorul altei persoane pentru a parcurge un test.
8.5. Modalităţi de cotare:
Toate testele cuprinse în Bateria EFX-A sunt complet automatizate în ceea ce privește cotarea răspunsurilor în vederea obținerii scorurilor brute de interes, raportarea la etalon a scorurilor finale și interpretarea corespunzătoare a acestora în funcție de etalon.
8.6. Durata de cotare:
Cotarea: instant (se face automat de soft)
Analiza rezultatelor de către evaluator: 10-15 minute
Oferirea de feedback și explicații privind rezultatele obținute: 15-30 minute/persoana evaluată
8.7. Rapoarte generate pe calculator (da; nu):
Da. Scorurile obținute la testele parcurse sunt calculate automat de soft și integrate într-un raport computerizat personalizat. Pentru fiecare test parcurs, raportul cuprinde următoarele informații, la care evaluatorul poate adăuga propriile observații:
• Numele testului;
• Informații despre data și ora efectuării testului;
• Evaluatorul (pentru că testele sunt mereu parcurse de persoana evaluată, această secțiune este mereu completată cu „autoevaluare”);
• Descrierea testului și a constructului măsurat;
• Nivelul de performanță (generat prin raportarea scorului brut cotat la etalon) – în format textual și reprezentare grafică;
• Scorul/scorurile brute cotate;
• Scorurile brute care au intrat în calculul scorului final sau necesare pentru validarea aplicării testului (unde e cazul);
• Interpretarea nivelului de performanță pentru scorul cotat.
Pentru fiecare test, raportul include unul sau mai mulți indicatori relevanți:
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU VERBALĂ (TML-V): Scor final (raportat la etalon și interpretat)
• Scor parțial sarcină de memorare (oferit pentru nuanțarea interpretării)
• Scor corectitudine sarcină validare (oferit pentru nuanțarea interpretării)
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU VIZUO-SPAȚIALĂ (TML-S): Scor final (raportat la etalon și interpretat)
• Scor parțial sarcină de memorare (oferit pentru nuanțarea interpretării)
• Scor corectitudine sarcină validare (oferit pentru nuanțarea interpretării)
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU CORSI (TML-C): Scor final cotat (raportat la etalon și interpretat)
• Scor span forward (oferit pentru nuanțarea interpretării)
• Scor span backward (oferit pentru nuanțarea interpretării)
• TEST DE MEMORIE DE LUCRU - ACTUALIZARE (TML-A): Scor final cotat
(raportat la etalon și interpretat)
• TEST DE RAȚIONAMENT VERBAL (TR-V):
Scor final cotat (raportat la etalon și interpretat)
Sumar pentru fiecare etapă: procent corectitudine, nr. rezolvări corecte, nr. itemi parcurși/total (oferit pentru nuanțarea interpretării)
Scor final cotat (raportat la etalon și interpretat)
Nr. itemi corecți / itemi parcurși pentru fiecare din cele două etape (oferite pentru nuanțarea interpretării)
Procent global de corectitudine (oferit pentru nuanțarea interpretării) Procent corectitudine repeat (oferit pentru nuanțarea interpretării) Index repeat (oferit pentru nuanțarea interpretării)
Procent corectitudine switch (oferit pentru nuanțarea interpretării) Index switch (raportat la etalon și interpretat)
• TEST DE ATENȚIE EXECUTIVĂ (TA-X):
• TEST DE COMUTARE A ATENȚIEI (TA-COM):
8.8. Detalii despre cursuri de formare în metoda sau tehnica de evaluare sau asistență psihologică: Certificatul de utilizare a Bateriei EFX-A se acordă persoanelor fizice desemnate în vederea obținerii certificării pe perioadă determinată, de 3 ani. În vederea obținerii certificării, este necesar ca persoana fizică desemnată să posede diplomă de licență în psihologie, psihiatrie sau neurologie de la o universitate acreditată și să absolve cursul de licențiere pentru utilizarea Bateriei. Nu sunt necesare alte cursuri de formare.