Cu mâhnire profundă am luat la cunoștință trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru Cristian Petrescu. Ne luăm rămas bun de la un om care a pus umărul cu destoinicie ca psihologii clinicieni și psihoterapeuții să fie mai buni, și uman și profesional. Un om discret și tonic, un suflet de nădejde care și-a rătăcit nădejdea în sine.
Cristi a fost întotdeauna ca o stâncă – părea că nimic nu-l poate urni, părea să fie cel care în buza apocalipsei va mai spune o glumă înainte de-a încheia socotelile. Așteptăm melancolic și apăsat această ultimă glumă – ca un refuz și o negare în fața evidenței dispariției lui.
Ne luăm rămas bun de la tine, Cristi, cu indignare tristă – puteai să mai fi stat în pragul disperării, să mai fi târguit puțină speranță. Dar acceptăm într-un final că libertatea fiecăruia este să iasă din scenă cum i-a dictat conștiința.
Nu te vom uita, pentru că oamenii care îți ating sufletul nu se uită. Suntem alături de ai tăi, cei pe care îi lași în urmă.
Colegii tăi de la Comisia de Psihologie Clinică și de Psihoterapie
