Colegiul Psihologilor din România

Site-ul oficial al Colegiului Psihologilor din România

APEL depune dosare profesionale - ultimele două zile din norma tranzitorie

Stimați colegi,

Vă transmit acest mesaj pentru a mă asigura că fiecare membru al Colegiului Psihologilor din România care îndeplinește cumulativ criteriile prevăzute în Anexele publicate în Monitorul Oficial al României pentru depunerea dosarelor profesionale și se încadrează în precizările din norma tranzitorie cuprinsă în Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019, va înainta dosarul la Secretariatul Colegiului Psihologilor din România cel târziu până mâine, 05 martie 2022, ora 23.59.

Numărul dosarelor profesionale comunicate pe toate cele trei zone este foarte mare, vă rugăm să înțelegeți că toate sunt operate în cel mai scurt timp posibil, raportat la ședințele de acces în profesie sau ședințele comisiilor aplicative și Comisiei metodologice anunțate și data de 05 martie 2022 nu trebuie să reprezinte data la care veți primi număr de înregistrare de la Secretariatul Colegiului Psihologilor din România, ci data de comunicare a dosarului D-voastră, astfel că dacă acesta va fi comunicat până la finalul zilei de mâine, 05 martie 2022, ora 23.59 și este un dosar complet și conform, din perspectiva tuturor criteriilor formale, vă veți încadra în norma tranzitorie.

În ceea ce privește evaluarea, metodologia de evaluare este în lucru și până la finalizarea acesteia și adoptarea hotărârii evaluarea candidaților se va realiza ca în prezent.

Articolele publicate în Monitorul Oficial al României care fac obiectul prezentului comunicat:

(1) Până la adoptarea metodologiei de evaluare a cunoștințelor pe bază de probă scrisă, prevăzută de prezentele norme, depunerea dosarelor și evaluarea candidaților în vederea atestării și schimbării de treaptă se vor face conform procedurilor în vigoare la data de 4.03.2019.

(2) Până la data de 5.03.2022, absolvenții care la data de 5.03.2019 se aflau înscriși într-un program de formare profesională complementară de lungă durată și psihologii care la data de 5.03.2019 dețineau un atestat de liberă practică pentru treapta de practicant vor putea obține dreptul de liberă practică pe baza normelor aplicabile la data de 4.03.2019.

Doresc să vă informez și despre faptul că TOATE diplomele profesionale înaintate Colegiului Psihologilor din România au fost analizate, semnate și comunicate furnizorilor de formare profesională, inclusiv cele transmise Colegiului în data de 03 martie 2022 și toate situațiile de diplome care au impus clarificări/completări au fost analizate în ședințele Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România, rezoluțiile au fost comunicate furnizorilor de formare profesională pentru a reveni în timp util. Suplimentar, au fost contactați și telefonic furnizorii de formare profesională care nu au retrimis completările solicitate.

Pentru depunerea dosarelor profesionale vă rugăm să consultați informațiile prezentate pe site-ul www.alegericpr.rosecțiunea Dosare, Anexele  1A-1M, 2A-2J, 3A-3J, 4A-4J, 5A-5J, 6A-6Baceste anexe reprezentând opisurile dosarelor profesionale, aprobate de către Comitetul director al Colegiului Psihologilor din România. 

Transmitem toate informațiile de interes pentru comunitatea profesională pe următoarele canale de comunicare: site-ul Colegiului Psihologilor din România - www.alegericpr.ro, adresele de e-mail din baza de date și pagina de facebook a Colegiului Psihologilor din România - https://www.facebook.com/restartcolegiulpsihologilor/

Vă dorim multă sănătate alături de cei dragi!

Cu colegialitate,

Ion Dafinoiu
Președinte
Colegiul Psihologilor din România